sâmbătă, 26 martie 2011

SA NE AJUTE DUMNEZEU SA AUZIM SI DE BINE !

“Aici sunt banii dumneavoastra!”

Va mai amintiti, cu siguranta, de panourile care impanzeau soselele patriei in epoca de pionierat a capitalismului (dupa unii de cumetrie) romanesc.


Acei ai nostri bani urmau sa faca din Romania o tara cu un paienjenis de drumuri de o asa calitate, incat bietii macanici auto incepusera sa intre in panica, la gandul ca meseria lor nu va mai avea cautare.


Acel vis frumos pentru soferii de toate gradele,dar in egala masura un cosmar pentru meseriasii care asteptau ca gropile din asfalturi sa le trimita clienti pe banda rulanta, era emanatia celui care, la vremea respectiva, ocupa fotoliul de Ministru al Transporturilor, nimeni altul decat actualul Comandant Suprem al Fortelor Armate, fiu de ofiter al Armiei Romane, “lup de mare” cu o temeinica pregatire ostaseasca, evident este vorba de Excelenta Sa Domnul Presedinte al Romaniei TRAIAN BASESCU. Nu cred a mai fi necesar sa invoc marea dragoste ce o manifesta Intai-Statatorul Romaniei fata de cei care, asemeni parintelui sau, au slujit tara si poporul sub drapel.


Daca atunci, mai demult poveste, stiam unde sunt banii nostri, Domnul Traian (ai caror urmasi ii cunoasteti, nu-i asa?) amintindu-ne la tot pasul acest amanunt, acum e alta poveste.


Trecut-au anii si cu ei si banii (cam asa suna un cantec de pe vremuri), insa venind mai spre zilele noastre, am aflat ca banii nostri au cam stat de-a curmezisul planurilor marete de propasire a tarii si ce si-au zis Mai Marii Dregatori – din subordinea Celui Mai Mare si Mai Tare din cati au existat vreodata pe acest pamant : Romania nu poate mai mult; NATO, care ne-a primit cu bratele cam intre-deschise, nu prea mai are chef sa poata; Uniunea Europeana ne-ar da dar nu mai vrea sa ne bage si-n traista.


In concluzie si pe cale de consecinta (ca s-o dam mai pe juridiceste) guvernantii nostri, cu sustinerea parlamentara de rigoare, au incercat doar o schimbare de macaz. Adica, decat sa stea banii nostri pe marginea drumurilor ca pe vremuri, mai bine sa stea in conturile cam saracite de criza ale oamenilor de bine si de nadejde ai partidului. Ca, bietii de ei, trebuie sa schimbe bolizii din dotarea progeniturilor, sa-si mai renoveze dormitoarele, sa se mai relaxeze prin cele zari mai calme (fara mitinguri, greve, moguli, etc.) si, de ce nu, sa poate pune ceva deoparte pentru la batranete, domniile lor fiind constienti ca fondul de pensii e in mare suferinta si n-ar fi fair ca tocmai ei sa nu inteleaga acest fapt.


Si atunci hai cu recalcularea apoi cu revizuirea pensiilor nesimtite, ca pe salariati i-am facut din prima. Chiar daca era vorba ca treaba se va rezolva mai spre sfarsitul anului, trebuie sa-i dam bice ca unii primarei de-ai nostri nu prea mai au rabdare.


Este unul prin “parohia” prezidentialului fin care are mare nevoie de vreo 156.000 euro pentru “elaborarea strategiei de dezvoltare a orasului”, strategie pe care cei cam 10.000 de locuitori ai micutei urbe o asteapta cu nespusa nerabdare si mandrie patriotica locala.


Tot la aceasta importanta Primarie ar fi mare nevoie de doua atutoturisme unul "de teren" si unul "prin programul rabla" (asa cere Programul achizitiilor publice pentru 2011), suma necesara situandu-se undeva sub 60.000 de euro (un fleac cum ar zice unii).Dar, chiar daca avem masini, tot mai sunt necesare "servicii de transport" sau "de inchiriere vehicule" de vreo 30.000 euro.


De maxima importanta si de foarte mare urgenta este problema alarmarii populatiei in caz de…….., pentru care se vor aloca ceva aprope de 26.000 de euro, in vederea "achizitionarii unei centrale de alarmare cu accesoriile necesare sirenelor". Insa nu se poate trece peste amanuntul – numai 10.000 de euro din cei 26.000 – "achizitionarii unei sirene si pentru satul apartinator" unde vietuiesc vreo cateva sute de cetateni cu drept de vot. In alte timpuri, pentru alarmarea satenilor respectivi, era deajuns o duba (toba) care ridica tot satul in picioare la orice ora din zi sau noapte. Acuma ca am intrat in UE, in NATO sau cine mai stie in ce suntem, nu mai merge cu duba.


Si acum, ca sa va infranez tendinta spre carcoteala, luati in calcul aplecarea edililor locali spre cultura si recreerea electorilor. Spre exemplu, parcurile vor fi "mobilate" de 7.000 de euro, apoi "reamenajate" cu 42.000 de euro, dar se vor executa si importante "lucrari de reparare a spatiilor de recreere" care vor depasi cu foarte putin 200.000 de euro. Maruntisuri precum "amenajarea spatiilor verzi" sau "servicii de organizare evenimente culturale", ne determina sa nu ne mai impiedicam de 5-6.000 de euro.


Si pentru ca vorbeam de satul apartinator, cel cu cateva sute de votanti, al caror elan patriotic la alegerile precedente a cam lasat de dorit, Primaria portocalie s-a gandit la conditia fizica a satenilor si vrea sa scoata de la pusculita 54.000 de euro pentru "a construi o baza sportiva", obiectiv strategic de importanta nationala pe care Doamna Prim Ministra (stiti despre cine este vorba) arde de nerabdare sa o inaugureze.


Cum la o primarie care se respecta sunt necesare diverse "produse alimentare" (13.000 de euro) si "produse alimentare de origine animala" - asa prevede programul achizitiilor (alte 13.000 de euro), este imperios necesar sa fie alocata suma de 2380,95 euro pentru a fi achizitionate sararitze (acele obiecte in care se pune sarea).


Ca sa se vada ca functionarimea, platita din banii contribuabului local, munceste cu drag si spor in folosul cetateanului alegator, se vor mai duce 32.000 euro pe mobilier de birou, furnituri de birou, rechizite, papetarie, echipament birotica, la care se mai adauga 33.333 euro pentru servicii de formare profesionala.


Daca la ce am bifat pana aici mai punem la socoteala o serie de alte mici achizitii de vreo 130.000 euro, cheltuiala propusa pentru 2011 bate spre 700.000 euro.


Nu stiu daca ce se doreste a fi cumparat pentru folosinta autoritatii locale care a elaborat respectivul “Proiect de Hotarare privind aprobarea Programului anual al achizitiilor publice pa anul 2011”, sunt lucruri de stricta necesitate, au la baza vreo analiza clara si corecta sau vreun studiu de oportunitate.


Ce stiu insa cu certitudine este ca Primul Ministru al Romaniei si-a facut un punct de glorie din inversunarea cu care clameaza hotararea Guvernului in fruntea caruia se afla si implicit a partidului al carui Presedinte inca este, de a lua toate masurile pentru a chivernisi cat mai eficient banul public.

Macar parte din datele mai sus prezentate ne duc spre concluzia ca “una vorbim si alta fumam” (evident ca expresia nu-mi apartine).


Si atunci ma intreb : Oare cate pensii, legal si corect obtinute de cei care au ales sa apere Romania cu arma in mana, suportand toate privatiunile serviciului militar, si, nu rareori riscandu-si chiar viata, asa cum au jurat cu mana pe Drapelul de Lupta, puteau fi platite din sumele de bani risipite fara vreo noima, doar cu singurul scop de a satisface pretentiile clientelei partidului aflat la putere.


Si daca la un orasel de 10.000 de suflete exista o asa larghetze in achizitii care mai de care mai aiuritoare, nu are rost sa ne mai miram ca in municipii precum Aradul, Suceava, Brasovul , Clujul de Rachitele sau mai stiu eu pe unde or “taia si spanzura” conducatori de “osti portocalii” se intampla ce aflam zi de zi din presa scrisa dar mai cu seama cea audiovizuala si, bineinteles, mogulizata.


La final va asigur ca daca Programul de achizitii publice pentru anul 2011, invocat in vorbele de pana aici, seamana izbitor daca nu cumva e identic cu cel pritocit in laboratoarele Primariei INEU din judetul ARAD, acest fapt este pur intamplator si s-ar putea sa aiba legatura doar cu realitatea autorilor.


M-am gandit sa inlocuiesc ostasescul “Am onoarea sa va salut !” cu prezidentialul indemn “Sa traiti bineeeeee !”, insa am evitat ca, acum in Postul Pastelui, sa fiu asociat cu imaginea celor sub 9 % dintre concetatenii mei al caror sange inca nu s-a de-portocalizat.


Cu stima si profound respect,

Presedintele Filialei Ineu a SCMD

Col.(r) Mihail-Adam Maftei