|
Începuturile artileriei se pierd în negura
vremurilor, desi notiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara
istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul "artilerie"
derivă din verbul arhaic francez "artiller", care înseamnă arta de
a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite masini de război. În
anul 1843, domnitorul ţãrii Româneşti, Gheorghe Bibescu, întreprinde o
cãlãtorie la Constantinopol. La înapoiere sultanul îi dãruieşte patru tunuri
cu ţeava din bronz (calibru 80 mm) ca "sã slujeascã întru paza bunei
rânduieli şi liniştei obşteşti".
|
În
anul 1835, Adunarea Naţionalã din ţara Româneascã a propus introducerea
artileriei în organizarea armatei naţionale. 10 noiembrie 1843 este pentru
istoria artileriei române o datã memorabilã, un nou punct de plecare, ce
marcheazã începutul procesului devenirii artileriei moderne în ţara
noastrã.1843-1850 sunt anii organizãrii primelor baterii de artilerie în ţara
Româneascã şi Moldova, a înfiinţãrii unor turnãtorii proprii în Munţii Apuseni,
a folosirii tunurilor în luptele purtate pentru realizarea unor idealuri la
care poporul român aspira de veacuri.De la începuturile organizãrii ei pe
fundamente moderne, artileria se impune ca o armã complexã. Devenirea ei
priveşte nu numai organizarea, ci şi, dotarea, reglementarea şi instrucţia.La
23 noiembrie 1861, în baza aprobãrii domnitorului Al.I.Cuza, este emis Înaltul
ordin de zi nr. 344 prin care Direcţia Stabilimentelor de material de artilerie
se organizeazã pe 3 secţii: Pirotehnie, Arsenalul de construcţii al armatei şi
Fabrica de pulbere.În septembrie 1860 este publicat în Monitorul oastei primul
regulament de trageri pentru artileria românã, întocmit de maiorul George Manu
şi intitulat "Teoria dãrii".În decembrie 1860 este publicatã
"Legea organizãrii puterii armate" potrivit cãreia în cadrul armatei
române se constituie "Corpul de artilerie", compus din statul major
al armei şi unitãţile de artilerie.Primul rãzboi mondial gãseşte artileria
românã în plin efort de dezvoltare, organizare şi re-organizare, pregãtire a
personalului şi integrare în structurile la fel de mobile pentru cãutarea
drumului optim al devenirii lor în unitatea armatei.În anul 1939, România avea
capacitatea de a mobiliza urmãtoarele unitãţi de artilerie: 31 de brigãzi şi 79
de regimente.
În
perioada postbelicã, pânã în anul 1989, armata românã a cunoscut consecinţele
transformatoare impuse de aberanta cursã a înarmãrilor generatã de factorii
politici sub semnul zodiei rãzboiului rece.
Era
post rãzboi rece opune logicii cursei pentru cantitate, logica cursei pentru
calitate. În aceste condiţii este foarte important ca şi în
armata românã sã se conceapã şi sã se punã în operã un sistem artileristic
capabil sã ofere: disponibilitate îmbunãtãţitã, siguranţã mai mare, timp de ripostã
redus, interoperabilitate în NATO, precizie ridicatã, eficienţã sporitã.
Si în Armata României termenul
"artilerie" înseamnã mai mult decât un simplu tun sau obuzier. Prin
artilerie înţelegem sistemele vãzute ca un tot unitar, precum sunt elementele
componente ale unei fiinţe vii: sistemele de supraveghere, recunoaştere şi de
determinãri meteo şi balistice; sistemele de comandã şi control; sistemele de
armament şi sistemul de foc; sistemul logistic.
Pe
10 noiembrie 2012 se împlinesc 169 de ani de când a fost înfiinţată prima
baterie de artilerie de către domnitorul Ţării Româneşti, prinţul Gheorghe
Bibescu, legiferându-se astfel existenţa ARTILERIEI ca armă de sine stătătoare.
Sărbătorirea zilei
artileriştilor este un prilej pentru a ne exprima ataşamentul la valorile
spirituale ale oştirii române şi de a omagia trecutul glorios al armei noastre.
LA
MULTI, FRUMOSI SI SANATOSI ANI !
BIROUL
OPERATIV AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE – FILIALA INEU
